Tainele Iubirii – Radu Lucian Alexandru – carte pdf

 



Salve!

 

Spre delectare poetică,

găsiți, atașat acestei postări, 

volumul de poezii 


"Tainele Iubirii".




Din volum:


Aproape de ea


Dum, ne-zeul, ştie, ştie:

Neascultare – asta e:

S-au spus cuvintele poruncite:

Pe cea aproape de mine

eu o iubesc, eu, aproape de ea,

aşa i-am spus, precum am făcut:

Te iubesc! Cu fapte de iubire,

căci iubirea fără fapte e moartă...


Dar iubirea poruncită de Dum,

ne-zeul, a ajuns şi azi la o margine:

încă odată aproape am fost

de cea apropiată de mine, dar,

în tăcere, o barieră, un zid,

al plângerii, între noi ridicat,

râu s-a făcut, de lacrimi,

curăţitor de neîmpăcat păcat:


necredinţa ta nu te-a mântuit.

Dum, ne-zeul, ştie:

Tu nu l-ai iubit, nici azi, 

pe aproapele tău!


Ah, 

cât de aproape a fost el de tine!


Sublimul


Sub o mare de alb strălucitor,

şerpii de apă-s statici, râuri.

Intrat în norii ce-n lumină-s gri,

Iubire, noi avem un timp

al nostru...


E vinul alb, lângă pădure,

precum un munte plutitor privesc,

ca un înger, crudul tău verde:

Iubire, noi avem... o lume

ce e doar a noastră!


Nimeni, doar noi doi avem

privirea înălţată s-o vedem,

etern fiind un paradis acolo,

jos, Iubire, unde a răsărit

Sublimul nostru!


Doi


Purificat... de regret, de speranţă,

ascet în deşert, postind, rostind

doar binecuvântări, sub Soare alb

arzând, vibrând, nisipul ascultând,

în inima-mi clepsidră juisând, 

am în gând un singur cuvânt:


Sublim!


Sublimă viaţa ta să-ţi fie, Iubire,

precum sublime-s amintirile mele

de când trăit-am lângă tine,

atât de aproape, apropiată mi-ai fost,

că timpul curgea atât de lin,

de frumos... din glasul tău, ca Iuda,

trădător... al dragostei tale,

că unde-s Doi, în numele Iubirii,

adunaţi, sunt dezlegate,

în cer şi pe pământ,


Tainele Iubirii.


Lectură plăcută!   


Radu Lucian Alexandru