Radu Lucian Alexandru: Cine eşti tu?

Cine eşti tu?

vineri, 2 mai 2014 by Radu Lucian Alexandru

Ioana Sabău

Drumul spre casă

(Radu Lucian Alexandru, Cine eşti tu?, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2003)

„În societatea noastră, multe din valorile care până acum fuseseră consacrate sunt tot mai des răsturnate, iar locul lor rămâne gol sau, în cele mai multe din cazuri, este înlocuit de pseudovalori. Astfel că suntem lăsaţi tot mai des fără o busolă care să ne ajute să recunoaştem lucrurile autentice şi să ne putem lăsa conduşi de ele. Pierdem tot mai mult din timpul nostru şi deseori ne pierdem chiar pe noi înşine în activităţi fără de sens, în alergături haotice fără vreo direcţie anume, în detalii insignifiante şi fără finalitate. Ne însingurăm, încetăm să mai comunicăm normal cu ceilalţi, dar în acelaşi timp, ne şubrezim tot mai tare puntea de legătură cu sinele nostru. Radu Lucian Alexandru ne înfăţişează, în volumul „Cine eşti tu?” un exemplu de regăsire a spiritualităţii pierdute chiar în tumultul lumii noastre contemporane.

Cartea se prezintă sub forma unui periplu spiritual şi este o împletire de versuri cu proză. Titlul „Cine eşti tu?” este grăitor pentru întregul volum, pe parcursul căruia îl regăsim pe Căutător, care a pornit în căutarea sinelui, punându-şi constant întrebarea „Cine sunt eu?”. Răspunsul la întrebare îi aduce transfigurarea mentală şi spirituală, ascederea într-un alt cerc al coabitării armonioase cu universul din care provine şi contopirea totală cu acesta şi cu întregul lumii.

Puternicul mesaj al cărţii este îndreptat asupra căutării în sine, din momentul debutului, până în cel al finalizării ei. Din punct de vedere structural, secvenţele care alcătuiesc volumul sunt, de fapt, etapele progresive ale călătoriei spirituale. Volumul începe cu un pasaj din Biblie (Daniel 2,3) care poate fi interpretat ca un fel de expresie sinecdotică a întregului proces de revigorare spirituală prin care Căutătorul va trece în urma punerii întrebării esenţiale, „Cine sunt eu?”.

Această întrebare revine ca un refren pe parcursul întregii cărţi, parcă pentru a sublinia necesitatea constantă de a rămâne sub imperativul ei. Ea apare natural, ca o piatră care se dezlipeşte „fără ajutorul vreunei mâini” (p. 3). Ea vine, deci, după o regulă neştiută de noi, atunci doar când cel care îşi pune această întrebare este capabil să îi acorde şi un răspuns. Apariţia întrebării este doar etapa incipientă a căutării. Ea corespunde, în carte, capitolului intitulat „Întrebarea”; sub forma unei discuţii purtate cu un interlocutor desemnat sub numele de Fiinţa (putem întrezări cu uşurinţă simbolismul denumirilor, Fiinţa reprezentând deja pe cel iniţiat, pe când Căutătorul este abia la începutul aventurii sale iniţiatice), el tatonează subiecte despre curajul de a căuta adevărul, despre misterul lumii şi al universului, despre formaţia psihică a oamenilor, despre căutarea noului etc.

În această secvenţă, brusc, în mintea Căutătorului va începe să reverbereze o întrebare: „Cine sunt eu?”. După acest moment începe cea de-a doua etapă, distinctă, a căutării, „Gândirea”. Căutătorul începe să se perceapă pe sine independent de gândurile sale; ca un ecou îi revine mereu şi mereu aceeaşi întrebare. Are o revelaţie sub un copac, când realizează că răspunsul la întrebare nu îl va primi printr-un raţionament logic sau mental, ci răspunsul va fi o stare, o trăire. Astfel, intră în ultima etapă, care este „Iubirea”; în sfârşit, înţelege că iubirea este cheia integrării armonioase în univers. Căutătorul îşi găseşte răspunsul la întrebare practicând tehnica Koan[1] de meditaţie.

Prin ideile regăsite în acest volum, Radu Lucian Alexandru se apropie foarte mult de concepţiile orientale asupra lumii şi asupra omului. Omul este îndemnat înspre autocunoaştere prin cunoaşterea universului şi de a înceta să mai vieţuiască în mijlocul lui, ci să se contopească cu el, în ritmurile vieţii şi ale morţii sale. Consider că o mică pauză din cotidianul nostru este mereu binevenită pentru a reflecta puţin asupra unor întrebări şi răspunsuri de natură existenţialistă. Aşadar, vă recomand să citiţi această carte!”

Restructurări dilematice, editor Graţian Cormoş, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2013, pp. 305-307.

[1] Tehnică de meditație, specifică budismului zen. Este meditația neîntreruptă asupra unei întrebări, timp în care orice explicație logică este respinsă. După un timp, niciun raționament nu va mai fi creat de de mintea celui care meditează, iar după această tăcere urmează momentul iluminării subite, prin găsirea soluției la întrebarea pusă.