Versuri despre poezie



Ioana Sabău
Viaţa în versuri

(Radu Lucian Alexandru, Versuri despre poezie, Alba Iulia, 2012)

„Cred că cel mai greu e să regăsim semnificaţiile, care să ne apară cât de cât reale, a ceea ce se întâmplă constant în jurul nostru. De cele mai multe ori ne pierdem în explicaţii parţiale şi ne irosim în fraze pompoase, gândind poate că în felul acesta am putea acoperi o parte din însemnătatea vieţii; ca şi cum dacă am înveşmânta artificial ceea ce vedem am putea transforma golul acela inexplicabil, în prezenţa căruia nu ne simţim deloc bine. Şi totuşi, mereu vrem să explicăm, fără să încercăm de fapt să pătrundem în interiorul momentului şi să-l trăim cu adevărat; în schimb lăsăm clipa să treacă pe lângă noi, făcând tot felul de observaţii, toate la fel de puţin pertinente, fiindcă tocmai aceasta ne scoate în afara cauzei şi deci poziţia noastră de comentatori nu e justificată concret. Ceea ce mi-a plăcut este că am regăsit în acest volum de poezii aceea trăire spontană, care mi se pare că rămâne cheia autentică pentru înţelegerea noastră, a sinelui nostru, dar şi a lumii în care ne mişcăm şi râdem, şi unde interacţionăm.
Mi se pare că acest volum de poezii nu se concentrează atât de mult asupra mesajului intrinsec ce se degajă exclusiv din versuri, cât asupra unor detalii exterioare care vin să solidifice şi să susţină ceea ce poetul încearcă să ne transmită prin strofe. Am reuşit să surprind două teme principale, care mi se pare că se îmbină prin aceea că se stabileşte un oarecare paralelism între ele; şi anume poezia şi modul de a scrie versuri, iar prin analogie, viaţa şi felul în care ţi-o trăieşti.
Unul dintre acele detalii exterioare l-am surprins în spontaneitatea poetului în primul rând  prin felul în care consider că am reuşit să îi înţeleg metoda de lucru. Astfel, el a consemnat pentru fiecare poezie în parte data şi ora la care au fost scrise, considerent după care poeziile au şi fost împărţite într-un fel de secvenţe, toate poeziile din fiecare secvenţă având în comun nu doar tematica, dar și faptul că se află scrise sub inspiraţia aceluiaşi avânt de moment. Faptul că, din nou, data şi ora sunt trecute îmi sugerează că poetul nu a mai dorit să revină asupra poeziilor pentru a le cizela, ci le-a lăsat hazardat, aşa cum au ieşit din prima de sub pana momentului, acest simplu fapt readucându-ne asupra trăirii autentice; pentru că retuşând şi tăind de ici de colo jumătate din trăirile de atunci ale poetului ar fi fost trunchiate şi înlocuite cu altele, mai voalate într-un sens artificial. Tot pentru că data şi timpul au fost consemnate mi-a atras atenţia uneori asupra entuziasmului creaţiei, care se datorează în mare parte inspiraţiei puternice de moment de care poetul pare asaltat, dar sub acţiunea căreia simte că se îndreaptă înspre împlinirea propriei sale meniri.
De asemenea, mi se pare că poetul se dedică unor exerciţii de poezie. Impresia mea a fost că tatonează terenul şi este în căutare de noi forme de creaţie pentru a-şi exterioriza versurile. În secvenţa care începe cu poezia intitulată Sensualitate şi până la Ordinea sensului, poetul se joacă cu versurile, interpune virgule, leagă cuvinte accidental, fără să încerce să le construiască în fraze, şi totuşi ele menţinându-se unite printr-un joc de alternanţă de verbe/ substantive şi virgule şi prin titlul central al poeziilor, care de fapt îţi indică întreg sensul căutat de poet.
Mi-au plăcut aceste poezii pentru că m-au relaxat şi pentru că, mai degrabă decât să caut sensuri ascunse sau indefinite, mi-a plăcut că mesajul poeziilor a fost aproape mereu la îndemâna mea, a cititorului. Cu toate acestea, uneori stilul întortocheat şi construcţia semantică mi-a diminuat din uşurinţa cu care aş fi vrut să mă apropii de text.”
            Metamorfoze continue, Graţian Cormoş (editor), Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2014, pp. 249-251. 

 

Versuri despre poezie - Radu Lucian Alexandru by Radu Lucian Alexandru


Versuri despre poezie - Radu Lucian Alexandru - carte pdf:







0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru